Tu luz llenó mi alma (Lumina Ta, mi-a umplut sufletul) - Marta Filep Rudamas

 

Viajé miles y miles de soles, descubrí tantas montañas, vi amanecer ríos de hielo y pude contemplar inmensidad de ocasos envueltos en colores... en esa búsqueda incesante de llenar mi alma con tu luz.

Viajando descubrí miles de ojos sedientos, descubrí amaneceres en cada ventana del tren, comprendí que el hielo era solo una fachada que escondía fuentes de palabras escondidas, y cada una hablaba de tí...

Y te encontré en cada uno de ellos, en cada mirada, en cada sonrisa, en cada puesta de sol, en cada tren que partía y que nunca se sabía si llegaría o no a tiempo a su destino...en cada uno estabas tú.

Y todo ese tiempo, y todo ese bullicio de ir y venir, escondía voces contigo, escondía ojos sin aliento que buscaban el momento de poder descansar en tu regazo.

Y sé que muchos lograron tu encuentro, sé que muchos se llenaron con tu luz.

Y sabes? No he dejado de viajar, talvez ya no es con la intensidad de antes, talvez temo a veces no saber regresar... Pero la única constante en este camino es que a cualquier lugar que llegue y donde el tren me deje en su acostumbrado retraso... continúo descubriendo canciones nuevas... tejidas con el hilo inacabable de tu voz.

***

 

Lumina Ta, mi-a umplut sufletul

 

Am călătorit între mii și mii de sori, am descoperit atâția munți, am traversat oceanele, am văzut zorii în râuri de gheață și am putut contempla imensitatea apusurilor învelite în culori, în acea căutare necontenită pentru a-mi umple sufletul cu lumina Ta.

 

Călătorind am descoperit mii de ochi însetați, am descoperit răsăriturile în fiecare fereastră a trenului, am înțeles că gheața era doar o fațadă care ascundea izvoarele de cuvinte tainice, și fiecare, vorbea despre Tine...

 

Și te-am găsit în fiecare dintre ele, în fiecare privire, în fiecare zâmbet, în fiecare apus, în fiecare tren care pleca și nu știam niciodată dacă va ajunge sau nu la timp, la destinație... erai în fiecare.

 

Și în tot acest timp, și în toată acea forfotă de a veni și pleca, erau ascunse vocile Tale, ascundeau priviri fără vlagă care căutau momentul de a se putea odihni în îmbrățișarea Ta. Și știu că mulți au reușit, știu că mulți s-au umplut de lumina Ta.

Și știi? Nu am încetat să călătoresc, poate că nu este cu intensitatea de dinainte, poate uneori mă tem că nu știu cum să mă întorc ... dar singura constantă pe această cale este că oriunde ajung și unde o să mă lase trenul cu obișnuită sa întârziere... continuu să descopăr în toate, melodii noi, țesute cu firul nesfârșit al vocii Tale.

 

***