marți, 18 august 2026

O REALITATE VIE


Din trupul
Invizibilei realități,
Ies afluenți
Vizibil uniți 
Ce se alintă
În timpi cosmici
Prin organe,
Într-un echilibru
Organizat
De o realitate
Țipător de
        Vie.

Rodul - Rodica Patraș

 
Printre forme
Umbroase de crengi,
Pomii
Leagănă norii
Pe aripi de frunze
Cu păsări albastre.
Natura-și trăiește
Forma rodului
Fără rațiune,
Rotind timpul
Înspre veșnicia roditoare
Prin sferele coapte 
De adevăr

joi, 9 iulie 2026

Planeta navigabilă de Rodica Patraș

 

Pe planeta cu apă

De mâinile Lui 

Botezată, 

Se scaldă pământenii

 În valurile vieții, 

Nu singuri, 

Cu îngerii ascunși  

În busole de corăbii.

De-atunci

Timpul plutește 

Pe apa vieții

În ceasuri navigabile. 

joi, 28 mai 2026

Veghetorul - Rodica Patraș


Pasărea abstractului

Zburase pe geamul spart

Al calculatorului

În afară,

Speriată de puterea

Atotstăpânitoare

A omului-robot

În acel deșert.

Pe  o rană cuantică,

Pasărea lăsase

Pana pansament

Din aripa - îngerului,

Veghetor în marele pustiu

Al inteligenței artificiale.

  

28.05.2026