sâmbătă, 15 iunie 2019

Nu e inutil, înțelegi?

la întoarcea mea din Haifa

Îmi trimit buzduganul înainte
Să-ți anunț mica poveste din interiorul poveștii:
Din zbateri interioare
Am redevenit mai vie
Și mai limpede ...
Am revenit
după întâlnirea cu râul care clipocea
clar,
într-o țară a secetei.
Am revenit de la marea,
unde valurile se adună câte 19 odată,
îndeplinind speranțe,
Eu, rătăcitor călător pe-o Arcă
în sus pe munte.
Am revenit din locuri unde
am semănat foc și pară,
ca pe o faptă bună.
Locuri și vorbe și fapte
amintiri și presimțiri
ce-și scutură sămânța...
Pe mai departe povestea spune că
Mi-e dor de semănături,
ca dorul unui luxuriant bonsai,
de bătrânul codru...


.

vineri, 31 mai 2019

Doar Anis - Ligia Henderson



“Acest tânăr (...) va suferi martiriul împreună cu Mine. Pe el îl voi alege sa împartă cu Mine coroana sa.” Báb



Cum ar fi fost de Te-aș fi întâlnit?
Doamne, de să Te văd s-ar fi putut
Inima mea Te-ar fi recunoscut
Cu văzul ei neîmpăienjenit?

În exaltarea ei s-ar fi umplut
De chipul Tău cel neasemuit
Și în lumina-I s-ar fi primenit
Urmându-Te apoi neabătut?

Din prea multa iubire-ar fi-ndrăznit
Înfruntând  clipa în care piere
Pe veci cu Tine să se fi unit?

Să Te îmbrățișeze prin durere,
Prin moartea pe care-ați dănțuit
Prin fumul care s-a făcut tăcere.



.

Wafted - David James Henderson


Astray we were, even scattered
Like all sand upon all shores
Athirst we were, all hope shattered,
Awaiting word that His Word pours

Then came the rush of crystal water
Its Qaim promise, His promise kept,
From Primal Point that celestial attar
Through Ali wafted, from Ali wept.

    ***


Înmiresmări
Departe eram...chiar împrăștiați
Doar fire de nisip pe țărmuri
Goi de speranță, triști și însetați
Tânjind după Cuvântul Tău prin vremuri

Când apa de cristal a năvălit
Prin Punctul Cel Dintâi, celest attar,
Qaimul a promis și-a-nfăptuit
Prin Ali-nmiresmări din plâns amar.

 Traducere Ligia Henderson

luni, 27 mai 2019

Fierbere - Ivone Scărlătescu

”Tu ști bine secretele inimii mele” Báb

 
cât de frumos curg cuvintele în mine
amestecate
și cele alungate,
și cele văduvite,
și cele de rouă sacră ...

și câtă creație amestecă ele

învolburându-mă,
și cât mă găsesc de eretică, 
în mine însămi ...
ca un solz
lucitor,
încastrat în umbra mea
dureros,
din cohortă de umbre ce ne acoperă.

.

Abdicarea - Ivone Scărlătescu

”Dumnezeu, care citește în toate inimile, știe până unde viețile noastre sunt împlinirea cuvintelor noastre." ( Abdu'l Baha)

 
De ieri, am abdicat de la domnia lui ”Eu”! m-am întors spre mine însămi și am văzut că imaginea mea era ”doar  a unui dulap plin de mărfuri”.

Mi-am zis:

- Aceste acumulări prăfuite au fost întotdeauna bine zăvorâte în dulapul numit ”sine”. Bine păzite de mine. Unii le văd ca pe  ”neprețuite comori” dar sunt doar balast inutil. Toată strânsura îmi demonstrează cât de mult mi-a plăcut să posed! Dar și cât timp îmi ia  să le știu, să le enumăr să le amintesc celorlați...”


Azi e o zi grea căci este închinată pregătirilor. Și n-o pot face altfel decât reluându-mi vechea mea meserie, aceea de semănător. Și primul lucru la care m-am gândit a fost să-mi cunosc și să-mi controlez sămânța. De la un timp, folosesc sămânță divină. Și nu pentru că sunt sigură că  hambarul e plin sau pentru că am siguranța că o astfel de semănătură e total fertilă ci pentru că știu   c u m   va germina ea. 


De demult, pe mai departe, aveam tot felul de griji. Asta de demult. Am făcut între timp multe exerciții de ne-îngrijorare așa că mă pot ține în frâu. Surprinzător dar începe să meargă. Nu pot zice că e ușor. Ca oricare altul, vreau să fiu la înălțime. Să mă vadă ceilalți cum și cât sunt la înălțime. Să mă vadă ei, dacă se poate de undeva din urma-mi. Dar îngrijorarea m-ar arde inutil. Așadar nu mă voi mai plânge. 

 

- Oamenii nu se pot lăsa cuceriți de cuvintele mele de la început oricâte variante de rețete aș folosi, oricâtă inspirație aș avea ... Totul e să nu-i constrâng.

- Nu mă voi grăbi să arunc cu vorbe. Vorbele multe sunt predici frumoase, stufoase. Nu mă voi stoarce de entuziasm folosind frazele cu multă dibăcie, cu abilitate, cu zgomot, cu gesturi teatrale.  Vorbele mele ar putea să se îmbrace cu sens. Sens nou și înțeles hrănitor. Fiecăruia altfel. 


- Unul dintre cele mai grele lucruri de zis,

 atunci când le ai de zis,  este a înțelege despre necesitatea sacrificiului. Sacrificiul, este durerea  care sculptează în înțelegerea noastră. E o rafinare și nu trebuie înțeles ca amputare sau o uscare. Nu ar trebui să ne afecteze ca o cangrenă în personalitatea noastră ci ca și cum asistăm la o prospecțiune pentru descoperirea  în maiadâncul nostru, a unui alt mugure.

- Și dacă nu simt neliniștea unei emoții puternice nici n-ar trebui să mă gândesc să intru în inima cuiva. Nici nu am cum să folosesc instrumentele contabilului, ... ale istoricului ... ale criticului... ale prietenului fățarnic ... ale pescuitorului înfometat de oameni...  Pentru că centrul ființei unui om este antifonat să stea departe de tot ce e nevrednic. Și nevrednice sunt orice alte mijloace ce nu au  forma unui miracol.



Cel mai important e cum mă raportez eu la starea ogorului interior al celor din jurul meu. Cum voi putea ca prin respect infinit să-i ajut să-și îndeplinească menirea, aceea de câmpie a libertății. Și în același timp să le ofer fidelă o  oglindă a Soarelui Adevărului!


Și acum, doar adăpostul înserării mă desparte de ultima etapă. Înainte de o binecuvântată odihnă, obligatoriu, mi-am înnodat o rugă proprie:

- Ah Doamne! Cu recunoștință înțeleg că tu ești Cel care ai readus această nouă Primăvară Divină. De aceea o știu, semințele vor germina. De aceea, de mâine chiar, odată cu îngemănatul zorilor, eu ca umil servitor al tău, voi putea porni la drum. 

Îmi pun ca bagaj unic, grăuntele meu de credință. Voi avea încercarea de a merge înainte neabătut. Voi merge în lung și-n lat. N-o să răscolesc ci doar o să presar. Tandru. Una cu încă una! Zi după zi. An de an.”

- Așa îmi voi înșirui eu recoltele! Întru gloria Ta!








...ți s-ar duce iarna din tine ... Ivone Scărlătescu

”Spune: Dumnezeu este cu adevărat Ziditorul tuturor lucrurilor. El dă întărire din belșug oricui dorește.” (Báb)

Nu simți uneori că sufletul tău e greu de purtat? 
E pentru că ai obosit de comorile pe care le-ai strâns și care acum te înghesuie și te îngreunează. 

Și dacă ești conștient de asta nu constați că este o slaba ameliorare a situației, doar s-o ști?

E nevoie de deblocare! Uneori, deblocare cu securea. Căci e nevoie de atâta loc până la nivelul în care inima să știe să se întoarcă înapoi și să înceapă să ardă cu o flacără porfirie... și măcar câteva alte respirări de tine, s-o poată lua pe poteci diferite.


.

miercuri, 22 mai 2019

Pelerinaj - Ligia Henderson



“Martiriul e fericirea supremă”
rugându-mă prin Bàb la Dumnezeu
acest gând s-a desprins din Mausoleu
și s-a-nălțat deasupra-i ca o stemă

e-o arcă stacojie nu-i birumă
cea pe a cărei punte sunt și eu
“Martiriul e fericirea supremă”
gândul acesta nu este al meu

beatitudinea este extremă
dar cât de greu de dus e-acest trofeu
văzduhul tot devine rozaceu
cum nor cu nor se țese-această temă

“Martiriul e fericirea supremă”